Cap. 12 - Acolo unii au drepturi mai multe, dar numai fiindcă este hotărât definitiv că le posedă de mult timp. Minunatul specimen al Intelectoidului de justiție.

https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/6/6e/Place_de_la_R%C3%A9publique_-_%C3%89galit%C3%A9.jpg

Atât de îndelung cântata egalitate în drepturi, nu înseamnă că trebuie să strecori cămila prin gaura de șoarece, chiar dacă animalele astea ar avea teoretic aceleași drepturi, căci fiecare din ele poate și își dorește altceva și apoi chestiunea poate să fie aspru pedepsită de protecția animalelor. Ea este o chestiune iluzorie în esența sa și prin urmare ține de capacitatea fiecăruia de a o înțelege, apoi pune ca atare în practică și asta mai ales în ceea ce îi privește pe ”specialiști”. Acțiunea socială a fiecăruia din Țara lu’ pește trebuie exercitată în acest sens, căci guvernarea nu este decât o chestiune participativă a tuturor de se poate, sau măcar a majorității celor care nu sunt Înalți Funcționari. Dreptul de a avea ceva în plus îl câștigi prin luptă, prin muncă, nu prin tatăl sau unchiul tău care ocupă deja funcția. Îl câștigi printr-un discurs care transmite ceva și nu unul plagiat, care a spus ceva pentru alții și nu transmite nimic pentru ai tăi. Pe acolo însă, drepturile în plus sunt câștigate ca urmare a unduirilor delicate ale corpurilor Înalților Funcționari de după Înalta Poartă. Specialistul în apărarea drepturilor este în Țara lu’ pește nici mai mult nici mai puțin decât un intelectoid și nu mai știu de unde am preluat chestiunea asta cu intelectoidul, dar e memorabilă.

Drepturile astea mai multe se câștigă pe la ei prin apartenența la un clan și pentru asta nu este nevoie să faci nimic căci minunatul act al nașterii tale s-a ocupat deja de tot ceea ce trebuie făcut. 

Mai sunt însă și alte modalități prin care poți câștiga mai multe drepturi și anume prin a le plăti zdravăn că doar totul are un preț și pentru asta trebui să numai să îți umfli punga. Veți spune că asta e greu și cine are mai multe le merită. Nicidecum, începi prin a ține spatele unui umil asistent al unui Înalt Funcționar și apoi dacă ai șansă ajungi chiar să ții spatele la un Înalt Funcționar. Păi da că ei nu fac nimic pe față, ci pe la spate cu mânuțele altcuiva și dacă nu iese ăla e de vină, clar nu ? Cum ajungi în capătul lanțului trofic, adică să ți spatele umil asistent al unui Înalt Funcționar ? Păi cum? Vezi unde sunt cei care au bunuri mai de valoare și pe unde petrec ei timpul, căci da nu au altceva de făcut cu timpul lor, decât să petreacă și acest petrecut trebuie să fie spectaculos. Dacă e petrecut spectaculos poate fi observat și de tine umil pretendent spre un lor mic în tagma funcționărimii. Și da ei chiar de asta o fac să fie observați de tine, așa că nu trebuie să îți faci probleme că nu vei observa petrecerea tipului liber. Apoi, cât te prezinți acolo ai grijă să te îmbraci ca ei că doar asta poți, chiar dacă la început vei merge pe varianta haine purtate și de alții second-hand căci nu îți permiți unele noi și la modă. Apoi, odată intrat în conversație arată-te dornic să iei asupra ta riscurile afacerilor de stat, afaceri care așa cum este de observat presupune mecanismul ingenios de a câștiga bine fără sa faci nimic, adică chiar să stai. 

A ”ține spate cuiva” înseamnă aici exact contrariul, adică a ”ține fața cuiva”, sau a-i ține locul într-o afacere de stat. Când primești prima ofertă de a ține spatele cuiva (fața pentru neofiți), ai ajuns în capătul lanțului trofic. De aici încolo trebuie să ții spatele la când mai mulți, până ajungi la punctul 0, punct de la care alții îți vor ține spatele 

Și da, iată acum ultima modalitatea prin care vei avea pe deplin drepturi în plus, dar asta ține de șansă, deci nimic nu este guvernat bine pe aici. Le câștigi prin simplu fapt al tragerii la sorți, căci dacă încerci poate zarurile dreptății vor ieși și pentru tine câștigătoare, căci nimeni nu calculează ce și cum, că doar au ajuns acolo așa cum au ajuns.

Dacă nu sunt aplicabile primele modalități în a avea drepturi în plus, adică prin naștere sau prin plată, mai poți urma vechiul dicton ”Ubi justitia alea acta est”, dar asta nu o fă în altă parte decât pe acolo. Și da, justiția este importantă, deoarece în principiu stabilește condițiile unui ”afișaj” în genere, adică a modului, gesticii și accesoriilor cu care poate fi prezentat voluntar corpul cuiva într-o comunitate. Procesul, de scoatere la lumină a adevărului, prin stabilirea în concret a acțiunilor și inacțiunilor la care sunt obligații justițiabilii, procesul instrumentat pe acolo, durează sine die. Poate aceasta este dovada incontestabilă, care se duce în sprijinul nemuririi.

În Țara lu’ pește justiția este atribuția unor specimene umane aparte, atribuția intelectoizilor. Intelectoidul ăsta în general, roade din interior, distruge încet și sistematic, face ca întreg sistemul să devină asemeni sieși, să intre în colaps, lăsând în urma fostei prezențe un miros dulceag de mucegai cu vagi urme de Chanel.

În atribuirea normativă, adică în procedura de stabilire a normei legale aplicabilă individual, alăturat problemei de bază, intelectoidul de justiție adaugă multe altele, cu sau fără legătură directă cu chestiunea în discuție. O face în speranța că, în cele din urmă, vreo conexiune întâmplătoare va deveni salvatoare. Dacă nu va fi așa, măcar toată audiența va fi obosită și nimeni nu va contesta ceea ce el a muncit. Nimeni nu va putea afirma, prin urmare, că nu a făcut nimic, căci rezultatul e vizibil. Iată, a creat această stare de nervozitate generală pentru toți justițiabilii de prin palatele de justiție.

Intelectoidul se aruncă în procedura pendentă, numai și numai, după ce își primește binemeritatul imbold financiar, trasat de o singură limită, aceea de a fi cât mai substanțial. Cu siguranță, nu va uita după încasare să elibereze niciun document justificativ, căci fiscalitatea ca atare este pentru el un important punct de sprijin, alături de misticismul circumscris chiar ei, Zeiței justiției. Ea, Zeița, legată la ochi, însă, nu observă lipsa de calități a lucrătorilor săi, care se agață disperați de talerele balanței în speranța că aceasta se va înclina conform greutății lor, sau conform valorii bunurilor aduse de ei în dezbaterea litigioasă. Zeița aceasta pare mai degrabă a fi un automat de jocuri de noroc, în care fiecare balans poate face să-i cadă monede de sub fustă.

Ajunge ca un singur intelectoid să participe în procedură, pentru ca lucrurile sa o ia într-o direcție cu totul neașteptată, surprinzătoare pentru toți participanții. El se joacă cu excepțiile, ce fac de prisos cercetarea fondului pricinii, măcar că acesta ar fi atât de simplu. Din spatele zâmbetului, schițat după un model politic, îi apar texte legale într-o aparență matematică infinită, ce fac imposibile argumentele contrare.

Oriunde intelectoizii sunt așezați, sau se așează singuri, ei preamăresc oficialitățile, preamărind, de fapt, ceea ce se vor a fi. Ferice de intelectoidul ajuns la guvernare, el nu mai are nicio grijă în a fi demascat, el nu poate fi contrazis de niciunul din cei aflați în panopticul său. Oficialul, crede el, poate ține de fiecare dată loc raționalului.

Să ne înțelegem, intelectoizii sunt în toate rangurile sistemului judiciar! Cei de la vârf sunt cei mai rasați, cei mai greu de abordat, căci evident sunt cei mai știutori, fiindcă cele mai multe se discută în fața lor și atunci cum să nu știe?. Apoi, ei iau deciziile, ei spun că un cutare sau cutare magistrat nu este bun sau este prea bun, lipsește sau e prea prezent, iar regulamentului sau legii îi lipsesc anumite întregi volume normative de aplicare, ori semne de punctuație. Imaginarul ridicării în rang are totuși un cuvânt important de spus. Cum să nu iei o decizie bună, când toți se uită cu admirație spre mintea ta, cum să nu îți arestezi ”colegul”, dacă aduce atingere a ceea ce e stabilit, sau cum să nu îl scoți pe ”colegul” reeducat. Și cine stabilește gradul necesar de educație pentru a fi un considerat reeducat, dacă nu chiar judecătorul cazului său?

Intelectoidul aflat într-un grad inferior în sistemul judiciar va afișa o umilință direct proporțională cu rangul său, care este magistral stabilită după repere monetare. Astfel, fiecare centimă încasată sau cheltuită este atent monitorizată de ceilalți din breaslă sau de clienți. Așa că, fii atent cu ce marcă de telefon te afișezi. Apoi, este una să mănânci mici și alta somon file, este una să conduci pe drumurile patriei o minune germană și alta să conduci un ansamblu de piese în parte autohton. Dar ce să mai spunem din priveliștea din penthouse, sau iarba verde din vecini, căci tocmai ai cumpărat parcela lor de proprietate, de sala de sport din demisol sau cea de masaj ”de pe urmă” din mansardă, de impresionanta colecție de fotografii ce relevă ipostaze inedite din locuri îndepărtate. Ne relaxăm, dacă ne situăm într-un cât mai departe de casă, de locul presupusului incontrolabil cotidian, care și-a dobândit toate caracteristicile prin participarea noastră la el.

Dacă pornești, spre exemplu, de față cu intelectoidul din justiție, o discuție despre termenele și condițiile de intervenție a prescripției achizitive, subiectul va fi schimbat imediat în ceva ”folositor de îndată”, cum ar fi acela că trebuie să înregistreze cererea care tocmai o ține în mână până nu închide registratura, sau că are o întâlnire urgentă cu mama secretarei sale.

Dar ”starea intelectoidă” poate fi depășită prin educație și chiar dacă nu ai făcut nimic până acum, fă-o! Dacă, dascălii, consideri că nu sunt cei pe care ți-ai dorit, instruiește-te singur! Participă prin munca ta în fiecare caz, la o oarecare incipientă evoluție normativă sau măcar participă la ameliorarea practicii judiciare! Actul de educație necesar, suficient și salvator ar fi sau respectul a ceea ce s-a făcut serios înaintea ta, sau respectul muncii prezente a altora, ori, de ce nu, chiar respectul muncii tale. Acest act de educație constă minim în respectarea ”obligativității precedentului judiciar”, mecanism complex care în dreptul românesc încă nu este suficient conturat. Dacă nu, nu ai nicio scuză!

Intelectoizii de justiție se mișcă sincron cu unduirile trupurilor Înalților Funcționari de după Înalta Poartă, ajutați de umilii lor asistenți ce primesc informațiile serviciilor, fac ca acolo unii să aibă drepturi mai multe, dar asta numai și numai fiindcă le merită. Dar mai ales, datorită posturii loc Intelectoizii de justiție sunt și în servicii, că doar chiar ei fac un serviciu.

Dacă posezi ceva un timp îndelungat acel ceva devie al tău, îl uzucapezi cu alte cuvinte. Problema este cu buna credință, căci pentru ca instituția să funcționeze trebuie ca acea posesie să fie exercitată cu bună credință. Adică te crezi tu deștept, dar și trebuie să fii deștept ! În Țara de care vorbim încă toți își strigă deșteptăciunea în gura mare și nu sunt contraziși de nimeni, căci cine ar putea să o facă ? Doar toți sunt ca ei ! Dar vorba aia hoțu strigă arătând spre nicăieri: ”Hoțu !” și are dreptate să o facă. El atunci abate atenția de la persoana sa, care nu mai trezește suspiciune asupra faptei sale și toți caută spre un altul. Așadar și eu deja trebuie să îmi abat atenția spre un altul sau spre altceva, căci pot da de bănuit că discut de chestiuni reale și chiar asta nu vreau cu nici un preț.