 |
| https://commons.wikimedia.org/wiki/File:The_Ant_and_the_Grasshopper_-_Project_Gutenberg_etext_19994.jpg |
”Greierele și furnica” de La Fontaine, a suferit o involuție multimilenară și a devenit ”Creierele și furnica”, sau și mai aproape de adevăr, ”Creierii și furnica”. Aici observăm pentru început că, mulțimea de intelectoizi, care au luat locul greierilor, sunt întreținuți de o singură furnică. Dar dacă spun asta, ce să însemne oare, căci construcția fonetică e aproape identică și atunci să fie o simplă greșeală ? Nicidecum, dar limitându-ne pentru început la chestiunea legată de sunetele partiturii, ce cânta greierul pe vremuri: ”cri-cri, gri-gri, Nopți cu nopți și zi de zi.” acum pentru creierul intelectoid a devenit ”Bumți-Bumți, Uaka-Uaka, Oooooo-Eeeeee ....” și asta repetat Non-Stop de se poate. Melodia a devenit o chestiune mult mai elaborată, una în care instrumentul principal este creierașul etno-botanizat, care a fost îndepărtat definitiv de la funcțiunile sale raționale. Opera organului sus-numit pleacă de la o notă generată generată electronic, care mixează părți din ce a fost vreodată și încearcă să cuprindă totul, absolut totul.
Pe de altă parte, de ce nu este un singur creier și atunci să spui: ”Creierul și furnica” ? Păi de aia că acum mulți, sau cei mai mulți zic că au creier și de aia trebuie neapărat să vorbim de ”creiere”. Ei nu au creier pentru că l-au folosit la ceva, sau intenționează să-l folosească la ceva, ci pur și simplu fiindcă sunt obținute toate documente oficiale, care atestă faptul că posesorul lor ar trebi să aibe creier.
Dar de ce o singură furnică, nu ar fi normal ca fiecare ”creier” să aibă ”furnica” lui ? Nu ar fi bine ca pentru fiecare să fie un mic ajutor și nu un singur servitor să facă toate muncile din gospodăriile Țării lu’ pește ? Păi ce să faci ar fi mai bine, numai că toți au fugit de funcțiunile lucrative și a mai rămas numai unul, care și ăla vrea să se ridice în funcție. Bine recunosc că așa scrise pare a fi o exagerare, numai că realitatea nu e foarte departe de aici și anume: la fiecare furnică sunt numai vreo 3 creieri. Persoana la care mă refer atunci când spun ”creier”, mai poate fi numită și ”intelectoid”, el având toate posturile unui intelectual, dar fără a avea funcțiunile unui intelectual.
Bine astea poate că sunt limpezi, dar de la bun început mai trebuie lămurit și că toată scena e strâns legată de muzică, adică mai precis de muzica produsă de mulți cântăreți și de furnica care pe lângă că trebuie să lucreze, mai are de suportat și toată larma.
Dar ce e cu melodia asta, de ce adică: ”Bumți-Bumți, Uaka-Uaka, Ooooooo-Eeeeeee” și care ar fi atunci obiectul muncii intelectuale a ”creierului” ? Păi simplu, ”bum” este o interjecție care imită sunetul tobei, al bubuiturilor, ”bum-bum” e repetiția interjecției fără un final anume și ”tzi, tzi-tzi” e aceeași chestiune în ceea ce privește cinelele, discurile de metal, parte din bateria de tobe. ”Uaka” imită discul DJ-ului, forțat să facă o mișcare inversă ce dă peste cap sunetele, ”uaka-oaka” repetiția, iar ”oooooo, eeeee” imită vocalizările grupurilor de ascultători ai lui ”bumtzi-bumtzi, uaka-uaka” care întemeiază un dialog la nivelul intelectual al sunetelor. Punctele de suspensie, arată că totul se repetă fără întrerupere, pe mai multe zile, într-o explozie multicoloră de lumini, într-un festival. Acesta pune la grea încercare trupurile și buzunarele participanților, dar mă rog pentru asta avem furnici, așa că va fi în cele din urmă treaba acestora.
În festivalul tembelizant, corpurile sunt transformate în atingere cu resturile dezlănțuite de sunete și lumini, apăsări și levitații. Literele desprinse din cântece, nu se mai așează în articulația vreunei scriituri. Resturile acestea plutesc printre șirurile de semi-analfabeto-docti și sunt asamblate în mixaje electro-tembelizante. Acestora le stă bine oricum, dor să fie schimbat ritmul de îndată, căci repetate, zgârie timpanul. Sunetele sunt împachetate în lumini și nițel ajutate de plante cumpărate de prin zone limitrofe. Cine o sa mai trăiască în cele din urmă ? Nimeni, dar corpurile spectatorilor-zombi, se vor recompune pe noi zgomote, într-o altă înfățișare conformă în detaliu noilor colecții din mall-uri.
În locul dintre multele scene ale oricărei așezări, sunetele se contopesc și festivalul își pierde identitatea, dar și-o recâștigă îndată ce prezența uneia devine mai evidentă, orice o fi ea să impresioneze. Nu e nimic deosebit, sau totul e fascinant și oriunde mergi te vei lovi de o nou și vei dobândi o identitate una sonoră și luminoasă, interșanjabilă. Mâinile "artistului" se plimba peste panoul de control și acționează direct măruntaiele auditoriului. Abandon total. Sinucidere temporară. Pauză din viață. Corpurile participanților se alătură festivalului, se lasă învăluite de mixajul generos de lumini și sunete, iar rațiunea este temeinic lăsată pe dinafară.
Totuși, festivalul cotidian se vrea o producție artistică, o manifestare care ar dori atingerea unui scop, chiar dacă în momentul expunerii ei, nu se solicită în concret vreo pretenție de la participanți. Producțiile artistice, se vreau și ele opere, adică puținele alese dintre multele producții artistice, cele în care o acțiune conștientă este îndreptată spre un anumit scop; cele care sunt rezultatul unei activități creatoare; cel care reprezintă o lucrare, originală de artă sau de știință. Opera este o creație, care va fi menținută într-o memorie colectivă a unui popor, fiindcă îi este observată utilitatea, iar prin multele opere reținute poporul devine o nație, cu o conștiință de sine, o particularitate greu de imitat pentru un străin. Lumea întreagă este o compunere, o alăturare a operelor pentru o mare reprezentație, o participare a fiecăruia în față cu tot celălalt.
Acum, asistăm la un invers, la o descompunere a ceea ce a fost, la o deconstrucție, ce va necesita cu certitudine un nou edificiu. Deja s-au produs și bătrână Apocalipsa, ultima sa manifestare morbidă este deja la timpul trecut.
”Opera” contemporană festivalieră continuă, se limitează la a fi un elogiul adus loasir-ului, împins către extrema leneviei. Lene care nu înseamnă a te odihni după lucru, ci a te face că te odihnești după ce te-ai făcut că ai muncit. Această ”operă” ascunde lumea, încearcă să convingă că e bine să lași deoparte orice activitate, oricare ar fi ea, acum și chiar după spectacol.
În engleză leisure, conectat pe undeva la loser, provine din vechea franceză leisir, plecat și acolo din latinescul licere (Oxford English Dictionary), care indică ceva în regulă, legal, permis, posibil. În română lincĭurésc și licirésc, comun cu mag. loccsanás (a stropi), este un termen familial ce desemnează a acțiune de spălare cu puțină apă, iar varianta actuală ar fi a limpezi (Scriban A. 1939 Dicționarul Limbii Românești). Linciurí, linciuresc, este o formație onomatopeică ce desemnează acțiunea de a te băga în apă bălăcindu-te, împroșcând apa etc. (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită, Acad.Rom. 2009). Etimologia este necunoscută și dacă nu aruncăm mingea peste fileu, din Ungaria în România și viceversa, sunt șanse să-i stabilim o origine chiar mai veche decât cea latină, dar acestea sunt deja alte discuții.
Festivalul contemporan continuu, recompune și așează participantul în starea de relaxare, care în mod uzul ar fi benefică după efortul și timpul petrecut în asigurarea subzistenței, orice ar fi însemnând aceasta, de la război, la asigurarea hranei, a sănătății sau de ce nu chiar după un furt. Acum nu se mai depun eforturi, lucrurile sunt primite, necesarul este asigurat de Înalții Funcționari de după Înalta Poartă, care mai dorește însă să se și asigure că toți vor sta liniștiți înfulecând otrava strict necesară pentru creier. Producția artistică omniprezentă, așează vorba în cântec. The mand make tale
Vorba este așezată în cântec pentru a fi mai facil ingurgitată. Da o întorc pe toate părțile și privesc toate perspectivele, dar fără a urmări să pună vorba într-un punct fix, fără a urmări să o îmbrace cu un conținut ce o va face utilizabilă. Adică odată rostită de cineva să fie clar ce tip de acțiune sau inacțiune desemnează. Așadar creierii nu urmăresc obținerea a ceva de pe urma acțiunii de dezbatere și deci nu fac politică în adevăratul sens al cuvântului. Ei au preluat mecanic discuția și o reproduc în prezența fiecărui subiect, iar finalul scoate la suprafață numai suferința unui lucru neterminat, ei parcă sunt neterminați.
Mai știți vechiul proverb evreiesc care spune că: ”Dacă nu te poți face avocat, fă-te doctor !” ? Păi ăia de prin Țara lu pește l-au preluat de pe vremea evreilor, numai cum, odată cu trecerea timpului toate se schimbă și proverbul la ei a devenit: ”Dacă nu poți fi director, trebuie să faci politică !”. Adică s-au schimbat funcțiunile generatoare de profit și care stârnesc admirația publicului, sau mai bine zis a consumatorilor.
Așadar în orice întreprindere e clar și limpede că trebuie să fie un mare conducător. Unul așa de mare că nu trebuie s--și piardă timpul cu nimic, dar absolut cu nimic. El a fost pe vremuri un specialist sau chiar a lucrat, însă nici el nu mai știe dacă a fost specialist sau a lucrat vreodată. E așa de mare funcția lui și așa de importantă că nu poate să-și piardă vremea cu fleacuri și nici măcar cu controlul altora, căci doar a numit o echipă de control, ei să controleze ! Dar totuși ce face un director ? Păi ce să facă stă pe impozantul scaun directorat, asta când nu este plecat cu mașina personală de servici pentru a rezolva vreo problemă presantă.
Și la urmă, dacă nu poți fi director, așează-ți mâinile în piept să nu cumva să le folosești la ceva, sau doamne ferește la lucru și vociferează. Tare cât mai tare ! Repetă cu obstinație și dacă uiți citește. Acceptă că, spre deosebire de un director trebuie să spui la alții ce să facă în viitorul lor, chiar dacă și mai ales dacă nu urmărești ca ceea ce spui ei și să facă. Sau mai mult, chiar fără să urmărești dacă ceea ce ai spus, cineva a și făcut, sau chiar ar trebui făcut. Ești politician ce naiba !
Comentarii